Quantcast
Channel: Mihai Jurca » Articole
Viewing all articles
Browse latest Browse all 194

Am zburat Paris – Los Angeles cu Airbus A380, cel mai mare avion din lume

$
0
0
airbus-380
[image name=line] Sunt tare fericit! Mi-am mai facut o dambla. Am zburat in sfarsit cu cel mai mare avion comercial din lume, Airbus 380, pe scurt A380. In momentul in care scriu acest articol, de plictiseala evident, ma aflu intr-o aeronava Air France, undeva deasupra Hudson Bay din Canada, la o inaltime de “numai” 11.887 metri. Pana la destinatie mai mancam cateva paini bune - 4 ore si 10 minute (3520 de kilometri) din totalul de 10 ore si 35 de minute, cat dureaza cursa Paris – Los Angeles. Interesant e faptul ca la aceasta inaltime sunt doar -45 de grade, in conditiile in care deasupra Europei, in mai toate cursele pe care le fac - si au avioanele afisaj - sunt in jurul a -60 de grade, la peste 10 mii de metri altitudine. In fine, date statistice pe care nimeni nu le va mai tine minte. af-380

Foto: BriYYZ on Wikimedia Commons

Daca m-ai pune la repezeala sa compar A380 cu ceva, fara sa stau prea mult pe ganduri ti-as spune ca aduce cu un ferry boat. Unu la mana ca e imens. Doi, ca e pe “straturi”. 2 etaje pe care se desfasoara cele 4 clase de confort – Economy, Premium Economy, La Premiere si Business. In total 516 scaune. Iar in momentul in care la imbarcare vezi signalistica si acele burdufuri pe care scrie “main deck” (puntea principala) sau “upper deck” (etajul superior), iti dai seama ca e lucratura serioasa, nu gluma. airbus-a380-1 Clasa Economy, locul in care circula cei care nu sunt trimisi de sefi in delegatie, sau nu au biznisuri aducatoare de belsug, este impartita in mai multe compartimente. Pe mijloc sunt randuri de cate 4 scaune, iar pe laterale sunt randuri cu cate  3. Ca sa iti dai seama de dimensiunea avionului, imagineaza-ti un Airbus 320 sau un Boeing 737 (cum sunt majoritatea celor care zboara in Europa), caruia ii adaugi un sir central de 4 scaune in linie si un copil mic care plange la ore fixe. Deh, dezavantajul mai multor suflete laolalta. Tocmai ce a inceput un nou recital. Decolarea este incredibil de lina. Dupa ce ruleaza pe pista o bucata buna de timp, avionul se ridica deasupra Parisului fara a-ti lasa acea impresie ca iti vine sangele in cap, ca te sufoci, ca ametesti, pe care o ai in primele 2 minute de la desprinderea de sol. Nici nu te dezmeticesti bine si iata avionul la 3.000 de metri altitudine, indreptandu-se catre altitudinea de croaziera. Partea faina la avioanele mari e ca ai camere pe avion. A380-ul Air France are 3 – una in fata (vezi ce vad si pilotii), una pe burta avionului (asta ca sa ma enervez ca nu am vazut inghetata Groenlanda din cauza norilor) si alta pe coada avionului (vezi toata aeronava exact ca intr-un joc pe calculator). Sunt disponibile de la imbarcare pana la aterizare. airbus-a380-4 Odata ajuns la 11.000 de metri, mesele sunt aproape singurele momente care mai sparg monotonia zborului. Pacat ca sunt numai 2 mese. Una imediat dupa decolare, iar cea de-a doua pe finalul calatoriei. Dar a nu se intelege, Doamne fereste, ca intre cele doua ospaturi mori de foame. Totul incepe cu o mica gustare, un aperitiv (cativa biscuitei sarati si o bautura). Un fel de tuica dinaintea mesei de la romani, cat sa-ti vina pofta de mancare. In cateva minute vine si masa calda, principala. Pui cu curry si cous-cous, salata jamaicana, camembert, unt sarat, o salata de fructe si o briosa cu visine. Suficient cat sa te ia motaiala dupa. airbus-a380-3 Pe zborurile lungi, cheia succesului este reprezentata de modul in care reusesti, sau nu, sa iti gestionezi timpul. Majoritatea doarme. Ii urasc! Cativa butoneaza vlaguiti displayul din fata lor, si nu stiu ce sa aleaga. Un film de Oscar (apropos, erau foarte multe filme bune si noi), o muzica, un documentar. Batranelul din fata mea joaca table. Si nu e roman! :P In tot avionul e intuneric. Parasolarele sunt lasate, si cum ii vine vreunuia ideea proasta de a ridica fie si numai cat un lat de palma acea bucata de plastic, privirile taioase ale vecinilor de compartiment sunt atintite catre el. Dar nu ti-e rusine…!? airbus-a380-5 Si pentru ca din nascare nu am fost vreun linistit care sa-si gaseasca prea usor locul, ma bag in seama cu seful de cabina de la Economy. Un domn in jurul a 60 de ani, care inspira atata siguranta si buna dispozitie. Zboara de 35 de ani, iar la anul iese la pensie! Pare foarte incantat de tot ce i s-a intamplat de-a lungul vietii la Air France. Spune cu atata satisfactie ca este o companie care are cu adevarat grija de angajati. 75 de ore trebuie sa zboare in fiecare luna, mai putin cica fata de cei de la British sau Lufthansa. Cand a inceput sa zboare, imi povestea acest domn, avea layover (sedere la destinatie) si de 21 de zile la Bangkok, in Thailanda. Ce mai vremuri … Si daca mai punem la socoteala faptul ca in Franta sindicatele lucratorilor in aviatie sunt foarte puternice (ati numarat de cate ori de intrerupe activitatea pe aeroport in fiecare an?), rezolvam ecuatia zambetului sau molipsitor. airbus-a380-2 A380-ul zboara spre Los Angeles cu un echipaj format din 21 de persoane (piloti si stewarzi). Fiecare insotitor de bord are dreptul la doua ceasuri si jumatate de odihna. Exista un compartiment special in spatele avionului - CRC (crew rest compartment) – dotat cu paturi , perne, paturi, sistem de entertainment precum cel al pasagerilor, echipamente de siguranta, etc. airbus-a380-6 Sunt doua lucruri care nu-mi plac la aceste zboruri. In primul rand ca e racoare in avion, din cauza aerului conditionat. Pe masura ce se instaleaza si oboseala, senzatia se accentueaza. Va vand un pont! Cereti echipajului o sticla de plastic cu apa calda, iar ziua vi se schimba cu 180 de grade (am invatat si eu de la doamna mea, fosta stewardesa). Al doilea inconvenient, daca il pot numi asa, e ca pe toata durata zborului, in bucatarie gasesti tot felul de “rontonele” si sucuri. Si rozi la ele de plictiseala. Sunt la liber toate. Ni s-a servit chiar si inghetata. Ne pregatim de ultima masa si de aterizare. Ultimele cateva zeci de minute se petrec parca deasupra unui peisaj selenar - Las Vegas, Death Valley, etc. airbus-a380-7 airbus-a380-8 airbus-a380-9 airbus-a380-10 airbus-a380-11 airbus-a380-12 airbus-a380-13 airbus-a380-14 airbus-a380-15 airbus-a380-16   * Daca ti se pare util, te astept cu un like pe facebook.com/Mihajurca.ro. Multumesc!

Viewing all articles
Browse latest Browse all 194

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48